Proiectul de comunicare cu mediul rural "Eu fac știrile!", componenta a programului "Satul românesc, sat european", inițiat de Delegația Comisiei Europene în România împreună cu Agenția de Monitorizare a Presei și DC Communication, își propune să aducă temele presei din teritoriu spre centru.

Programul „Eu fac știrile!” și-a propus să aducă pe agenda publică, prin intermediul presei, temele de interes pentru satul românesc, așa cum sunt ele percepute de locuitorii din zona rurală. În acest context, s-a urmarit identificarea temerilor și miturilor legate de aderare, precum și incitarea presei în preluarea și tratarea acestora, în măsura în care reprezintă îngrijorări autentice, de interes general. S-a încercat, printre altele, facilitarea preluării articolelor cu această tematică din presa locală în presa centrală.

Unicitatea proiectului „Eu fac știrile!” stă în conceptul original de realizare a unei rețele active de parteneri în obținerea și documentarea temelor. „Antenele” rurale , împreună cu jurnaliștii, au construit o relație de parteneriat pe termen lung, în cadrul căreia „antenele” colectează și furnizează în mod activ jurnalistilor subiecte pe care aceștia le prelucrează jurnalistic și le oferă expunere prin publicare în presa locală. Printre temele care au revenit frecvent în dezbatere se numară: migrația forței de muncă, agricultura în contexul reglementărilor europene, toleranța față de minorități și străini în mediul rural, protecția mediului, crotalierea, identificarea parcelelor, asigurările agricole, impactul social al dezvoltărilor de infrastructură rurală, abandonul școlar etc.

„Felul în care oamenii vor ști să folosească oportunitățile oferite de Uniunea Europeana va fi decisiv pentru ca ei sa fie câștigătorii procesului de integrare, iar un avantaj important îl reprezintă informarea. Acest program de comunicare vine în întâmpinarea nevoilor de informare ale locuitorilor din mediul rural. Este un experiment unic ce le conferă acestora un rol activ în generarea unor teme de larg interes”, apreciază Jonathan Scheele, Șeful Delegației Comisiei Europene în România, prezent la eveniment.

O mare parte dintre materialele de presă rezultate în cadrul programului pot fi accesate pe adresa www.inforural.ro. Sunt reportaje scrise și audio, precum și o serie de 12 reportaje de televiziune, difuzate în emisiunea „Viața satului”, în perioada august – noiembrie.

Proiectul de comunicare rurală a fost lansat pe data de 13 martie și este derulat de Agenția de Monitorizare a Presei și DC Communication, în parteneriat cu TVR1 (Viata Satului), ca parte a Strategiei de Comunicare a Delegației Comisiei Europene în România.

ActiveWatch / CC BY 3.0